2012-08-29
2012-04-30
1 Mai muncitoresc - 2012
Cu prilejul zilei de 1 Mai, am avut placerea sa trimit un mesaj de aducere aminte a unor lucruri despre care nu am mai vorbit in ultimii ani si despre care am incercat sa fac un efort si sa refac cate ceva din ceea ce s-a intamplat cu peste 30 de ani in urma.
Pentru viata unui om sanatos la cap si la trup, care ar vrea sa traiasca
cel putin 90 de ani, senin la minte, aceasta perioada de 30 de ani ar fi o
treime din viata sa.
Ceea ce este si mai paradoxal, este ca tot atunci, cand se intamplau astfel
de lucruri, acel om sanatos la trup si la cap, avea varsta de 30 de ani.
Reconfortant este totusi ca acel om, mai are de trait inca 30 de ani.
O vesnicie.
Acest mesaj de aducere aminte, a fost conceput special pentru o buna
prietena in viata (si-n simtiri), pe nume Vevi, care poate sa fie martor pentru
oricine, ca asa ceva a fost posibil.
Am inceput prin a imagina totul intr-o limba de lemn bine slefuita si sper
ca seamana cat de cat cu limba de lemn original, lemn tare, autentic.
Mai spre sfarsit am obosit si atunci cand am dat-o pe bere, mi-am mai
revenit putin.
Dar trebuia sa inchei tovaraseste, eram dupa o zi grea, Ziua Internationala
a celor ce muncesc!
In fine, am uitat de multe lucruri si poate o sa refac cateva intamplari
extraordinare petrecute in acei ani.
Dau un singur exemplu:
Eram la mare de 1 Mai 1986, pe plaja, pe la pranz. Am auzit unele
comentarii facute cu zambetul pe buze de catre niste baieti pusi pe glume. Era
un soare arzator si multa inghesuiala la Eforie Sud. Se spunea glumind, ca a
explodat o centrala nucleara in URSS si ca exista pericolul sa fim iradiati
chiar daca distanta era foarte mare pana "acolo".
Acolo, era o notiune vaga, ceva incert, undeva departe, departe de noi, dar
nu trebuia sa intram in panica. Si am uitat imediat de acest incident .
Realitatea o stim bine azi:
Cernobal explozie. Ucraina, 26 aprilie 1986, ora locala 1.23,
noaptea. Reactorul numarul 4 al uzinei nucleare de la Cernobal este
zguduit de doua explozii. Inimaginabilul are loc si intreaga Europa
se trezeste in plin cosmar: un imens nor radioactiv strabate partea europeana a
Rusiei, Europa de Est, Scandinavia, Marea Britanie, ajungand chiar pana pe
coasta de est a Statelor Unite. Acum 5 zile, Joi 26 Aprilie s-au implinit 26 de
ani de la catastrofa.
Dupa un an, un preot ne povestea intr-o zi, ca unul din calugarii de la
manastire, care se ocupa cu stupii de albine, a constatat stupefiat, ca
albinele nu mai ieseau din stup in acele zile si daca puneai urechea pe stup,
se auzea un zgomot continuu, de agitatie inexplicabila.
Prin Bucuresti am vazut cateva grupe de specialisti, care desfaceau
capacele caminelor de apa de pe Bul. Ana Ipatescu din Bucuresti, luand probe de
apa pentru analize privind radioactivitatea. Cand i-am intrebat despre
rezultatele analzelor facute pana atunci, mi-au raspuns cu calm, ca nu este
nici un pericol, nu sunt semne de ingrijorare.
Azi avem date foarte precise:
In zilele de 29, 30 aprilie si 1 mai 1986 masele de aer si-au schimbat
directia spre sud contaminand atmosfera si din tara noastra.
In apa potabila a municipiului Bucuresti s-au
atins valori maxime de 29 Bq/l ale Iodului 131, fata de
valori nedetectabile pana atunci.
Dupa cum veti vedea, in mesajul Power
Point Show atasat, pe tema comunismului se fac glume si ironii subtiri. Pare
distractiv, insa trebuie sa luam in serios starea de lentoare si nesabuinta pe
care am practicat-o multi dintre noi in acele vremuri, fata de o putere
politica criminala, care a imbecilizat cel putin o natiune europeana, Romania,
dupa 45 de ani de dictatura.
Si totusi, este 1 Mai.
Sa ne bucuram de primavara frumoasa de
azi.
Cu toate ca este foarte trist ca dupa
ruperea istoriei prin abdicarea fortata a MS Regele Mihai I, la 30 decembrie
1947 si declararea unei Republici ilegitime, Romania inca nu si-a regasit
cursul intrerupt al istoriei sale.
Postez mai jos un extras perfect
exprimat de catre un roman care actualmente s-a retras in India, pe care il
puteti citi intreg pe blogul sau:
OPINII, BLOG DE ATITUDINE
................................................................................................
Politic vorbind, tot din comunism avem
Republica, formă statală atât de nespecifică nouă, judecând istoric, atât de
artificial, forţat impusă de tancurile ruseşti, în dauna Monarhiei. De aici, o
întreagă labilitate a instituţiilor româneşti ocupate de cetăţeni care nu-şi
înţeleg rolul. Preşedintele nu ştie ce înseamnă să fie Preşedinte,
Prim-Ministrul nu ştie ce înseamnă să fie Prim-Ministru, parlamentarul nu ştie
ce înseamnă să fie parlamentar, primarul nu ştie ce înseamnă să fie primar
ş.a.m.d. Bicameralismul românesc, atât de necesar unei ţări fără experienţă
democratică, e privit la ca desuet. Ne trebuie mai puţini parlamentari, o
singură Cameră, fără a ne gândi un singur moment că inconsistenţele legilor
noastre, şi aşa destule în condiţiile unui Parlament bicameral, foarte probabil
se vor dubla atunci când şi dacă vom avea o singură Cameră. Sistemul electoral
e şi el, pe alocuri, o farsă, aşa cum o farsă au fost alegerile organizate în
timpul comunismului. Ideea de reprezentativitate, ca şi alte mecanisme
democratice, ne este încă străină.
...............................................................................................
Cei 42 de ani de comunism au însemnat, aşadar, nu doar
o experienţă politică oarecare. De aceea, anticomunismul românesc, pentru a
reveni la premiza acestui text, este o necesitate, punctul zero de la care se
poate construi. Există în istoria oricăror naţiuni momente istorice precise ale
căror consecinţe le-au remodelat, făcându-le ceea ce sunt astăzi, în secolul
XXI. Pentru noi, momentul căderii, din care nu ne-am oprit în integralitate
nici azi, mi se pare a fi fatidicul 30 decembrie 1947.
Dupa aceste considerente, cred ca se poate insera si un
PS
Traim in aceste zile momente care ar trebui sa fie de rascruce - dar ma
indoiesc de posibilitatea infaptuirii acestei necesitati de schimbare profunda
- asadar, inca o ocazie ratata in 2012, dupa 65 de ani de la oprirea istoriei
noastre in 1947...... si Regele nostru inca este in viata!
Iar noi inca mai discutam despre un Presedinte de azi, sau de maine, care
s-a nascut din nimic, odata cu proclamarea celui dintai - Ceausescu !!!!!???
arh. Victor MODORAN
CASACONDA srl - Bucuresti
Mobil: 0722.319.214
Email:
2012-04-15
Steaua Sperantei
Steaua Sperantei
Mergeam zilele trecute prin parc, tinand-o
de mana pe Irina cea mica, de doar 4 ani neimpliniti. Era pe inserat si bolta
cerului era intunecata deasupra capului nostru.
-
Tataie,
stii cum se numeste steaua cea mare?
-
Nu
stiu!
-
Se numeste Steaua Sperantei. Dar stii cu ce se
deosebeste de celelalte stele de pe cer?
-
Nu
stiu!
- Ea nu
clipeste ca celelalte si de aceea straluceste puternic. Steaua Sperantei te
urmareste tot timpul, uite noi mergem si ea se tine dupa noi !
Acesta este mesajul cel mai adevarat care
poate fi adresat unui prieten cu prilejul Pastelui si parca aceasta minune a
Invierii Domnului se potriveste perfect cu aceasta Stea a Sperantei, care se
tine dupa noi in permanenta si nu ne paraseste niciodata.
Acest tandem format ad-hoc la o plimbare
prin parcul plin de semnele primaverii, dintre Victor si Irina, cu diferenta de
varsta de peste 60 de ani, exprima anul care a trecut si anul nou, un an nou
plin de speranta pentru toti.
scris
de
Victor
Modoran
15
aprilie 2012
Maimuta Didi
Irina Baciu 4 ani neimpliniti
aprilie 2012
2012-04-07
Cum sa comunicati cu un arhitect
Daca aveti un teren, sau doriti sa va cumparati unul pentru
a va construi propria casa veti
apela, cel mai probabil, la ajutorul unui arhitect.
Comunicarea este totul atunci cand vine vorba de o colaborare intre un client
si un arhitect. Doar
printr-o comunicare foarte buna se poate duce la bun sfarsit un proiect reusit.
Cat de bine comunicati cu arhitectul pe care l-ati angajat se va vedea
chiar in designul casei. Se va observa cat de bine va
reperezinta locuintanevoile si cat de mult sunt gusturile
dumneavoastra “prezente” in imobil.
Iata cateva sfaturi oferite de Richard Taylor, un arhitect
cunoscut, site-ului Zillow,
care va vor ajuta pe parcursul colaborarii cu un architect.
1. Nu grabiti procesul de design.
Designul unei case trece prin mai
multe etape. Pe masura ce proiectul evolueaza, fiecare etapa devine mai
detaliata si mai concreta decat cea anterioara. Pasii initiali sunt doar de
natura conceptuala si nu au un scop clar. Prviti intreg proiectul per ansamblu
si nu intrati inca in detalii.Arhitectul nu trebuie sa inceapa etapa
urmatoare daca nu sunteti multumit sau nu ati inteles ideile primare ale proiectului.
2. Priviti proiectul intr-o alta dimensiune.
Arhitectii sunt
foarte buni la a privi planuri 2D si a le vedea in 3D,
insa dumneavoastra probabil ca nu puteti face acelasi lucru. Pericolul in a
lucra cu desene in 2D consta in faptul ca
ceea ce vedeti pe hartie nu coincide cu ceea ce vede arhitectul. Desenele
3D va vor ajuta sa vedeti proiectul cu “alti ochi” si
sa simtiti cu adevarat caracterul spatiilor si al obiectelor desenate. Acest
lucru va va apropia de arhitect si veti fi cu siguranta la
acelasi nivel. Nu aprobati un design pe care nu l-ati vazut destul,
sau pe care nu l-ati inteles exact.
3. Limbajul arhitectural.
Este posibil, ca uneori, arhitectul sa foloseasca un
limbaj mai putin familiar prin utilizarea unor termini specifici meseriei sale.
Atrageti-i atentia cand nu intelegeti un termen sau o exprimare. Daca nu ati
terminat aceiasi facultate cu arhitectul nu aveti de unde sa
stiti ce este aceea o cornisa, un solbanc sau un bovindou. Nu ezitati in a cere
toate explicatiile de care aveti nevoie.
4. O poza
valoreaza cat o mie de cuvinte.
Este important sa-i spuneti arhitectului ceea ce
dorti. Mai bine decat atat, ii aratati! Aratati-i cat mai multe poze care sa
exprime dorintele dumneavoastra. Este cel mai usor mod prin care va veti arata
ideile si gusturile si veti face ca proiectul sa urmeze directia cea buna.
Puteti utiliza fotografii din reviste.
Toate ideile pe care le aveti sau tot ce doriti sa-i
comunicati arhitectului ar trebui sa le notati intr-un carnet. Designul unei case presupune
foarte multa munca si din cauza neatentiei sau a oboselii puteti omite idei
importante.
Date generale
- Intocmesc proiecte de arhitectura pentru case, vile de mici si mari dimensiuni, in urma unor linii generale trasate de catre beneficiar.
- Stabilesc o evaluare a constructiei in faza de concept, cu variante de sistem constructiv adoptat - metal, lemn, zidarie, cadre beton armat, combinatii - (de exemplu, sistem constructiv zidarie bca, cu 450 EUR/mp, la o casa cu 280 mp suprafata desfasurata, inclusiv un procent din zonele de terasa, balcon = 126.000 EUR)
- Proiectul de ARH.+REZ.+INS. se tarifeaza intre 3 si 5% din valoarea de investitie - (de exemplu, casa parter cu 3 camere-living+2 dormitoare, sistem constructiv metal+lemn, termoizolata la pereti, pardoseala si plafon, cu 300 EUR/mp, de 140 mp suprafata desfasurata = 42.000 EUR - la care corespunde un Proiect complet de 2100 EUR) - La casa de 126.000 EUR corespunde un Proiect complet de 5000 EUR.
- Proiectul va contine:
- Anteproiect, cu schitele preliminare pentru avizare de principiu din partea beneficiarului, pentru a se putea semna un Contract de Proiectare
- Proiect de Arhitectura la faza PT - Proiect Tehnic, ce se va folosi pentru obtinerea Autorizatiei de Construire - continand:
- Planse desenate,semnate si stampilate de catre arhitect autorizat OAR, cu drept de semnatura
- Memoriu de arhitectura
- Un Deviz General cadru, cerut prin Certificatul de Urbanism
- Documentatiile sub forma de Dosar, pentru obtinerea Avizelor, cerute prin Certificatul de Urbanism si care vor fi obtinute de catre beneficiar de la forurile de competenta specifice - Apa, Canal, Gaze, Electrica, Mediu, Sanitar, MAI, Salubritate.
- Caiet de Sarcini
- Lista de materiale
- Proiect de Rezistenta la faza PT
- Planse desenate,semnate si stampilate de catre inginer autorizat, cu drept de semnatura.
- Memoriu de rezistenta
- Documentatiile sub forma de Dosar, pentru obtinerea Avizelor, cerute prin Certificatul de Urbanism si care vor fi obtinute de catre beneficiar de la forurile de competenta specifice - Inspectia de Stat in Constructii, ori alte Avize cerute prin Certificatul de Urbanism
- Caiet de Sarcini
- Lista de materiale
- Proiect de Instalatii Sanitare, Electrice, Incalzire si Ventilatii la faza PT
- Planse desenate,semnate si stampilate de catre inginer autorizat, cu drept de semnatura.
- Memoriu de instalatii
- Documentatiile sub forma de Dosar, pentru obtinerea Avizelor, cerute prin Certificatul de Urbanism si care vor fi obtinute de catre beneficiar de la forurile de competenta specifice - Apa, Canal, Gaze, Electrica, Romtelecom, RADET, ori alte Avize cerute prin Certificatul de Urbanism
- Caiet de Sarcini
- Lista de materiale
- Date tehnice obligatorii in vederea intocmirii proiectului
- Obtinerea de catre beneficiar a unui Certificat de Urbanism, de la Primaria de care apartine terenul - inclusiv cele 2 planuri de situatie, semnate spre neschimbare de catre Primarie.
- Ridicare topografica a proprietatii cu transpunerea proprietatii in teren, ori copie dupa Cartea Funciara
- Aviz Geotehnic semnat de Expert - ori proiect fara fundatii si beneficiarul isi rezolva problemele ulterior, cu un inginer de rezistenta agreat.
- Fotografii de la fata locului - cel putin patru poze de undeva din interiorul proprietatii cu vedere catre cele patru puncte cardinale
- Istoria pe scurt, in cateva propozitii, a constructiilor de pe teren, ori daca este ceva de semnalat pentru vecinatati.
- Raspunsuri scurte la urmatorul Chestionar:
- Cate dormitoare va avea casa si cate persoane pe camera
- 1 dormitor pentru...persoane
- 2 dormitoare, din care:
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 3 dormitoare, din care:
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 4 dormitoare, din care:
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 5 dormitoare, din care:
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- 1 cu ...persoane
- Daca Dormitoarele vor avea balcoane, sau terase, si care dintre ele
- Daca Bucataria va fi deschisa spre Camera de zi
- Da
- Nu
- Daca Bucataria va avea obligatoriu:
- Camara
- Da
- Nu
- Loc pentru frigider mare - larg de 1,20 m cu 2 usi
- Da
- Nu
- Loc pentru masa in bucatarie si de cate locuri:
- Da
- Nu
- Iesire pe o terasa,ori balcon
- Da
- Nu
- Daca se va plasa masina de spalat in bucatarie
- Da
- Nu
- Loc pentru Garaj inchis - pentru cate masini:
- 1 masina
- 2 masini
- 3 masini
- Loc pentru Parcaj deschis - pentru cate masini:
- 1 masina
- 2 masini
- 3 masini
- Camera de zi va avea semineu:
- Da
- Nu
- Camera de zi va fi coborata cu 2,3 trepte fata de celelalte incaperi:
- Casa va avea si camere suplimentare de genul:
- Birou pentru meserii liberale
- Da
- Nu
- Birou separat cu dotari IT, calculator, imprimante, etc.
- Da
- Nu
- Camera de auditii muzicale
- Da
- Nu
- Camera de film
- Da
- Nu
- Camera de lectura
- Da
- Nu
- Camera de meditatie, de reculegere
- Da
- Nu
- Paraclis, gen Altar cu caracter sacru
- Da
- Nu
- Atelier cu scule mecanice, sau alte dotari
- Da
- Nu
- Alte camere, cu diverse functiuni
- Da
- Nu
- Casa va avea demisol, pivnita:
- Da
- Nu
- Casa va avea etaj
- 1 etaj
- Da
- Nu
- 2 etaje
- Da
- Nu
- 3 etaje
- Da
- Nu
- Casa va avea piscina cu statie recirculare:
- Da
- Nu
- Casa va avea o Magazie inchisa pentru unelte, alte functiuni:
- Da
- Nu
- Casa va avea o Sera inchisa
- Da
- Nu
- Casa va fi incalzita cu:
- Lemne, Peleti, Carbuni (se taie ce nu corespunde)
- Casa va fi racita cu:
- Chiller centralizat
- Da
- Nu
- Aparate individuale de aer
- Da
- Nu
- Casa va avea alimentare cu gaze:
- Da
- Nu
- Casa va fi prevazuta cu panouri solare
- Da
- Nu
- Alte mentiuni
Abonați-vă la:
Postări (Atom)